Traineri aviva

Simona Balcan

Simona-e1689946836450
TRAINER AVIVA / INSTRUCTOR AEROBIC-FITNESS
Reșița
0724 757 717

Iubirea mea pentru mișcare sport și natură pot spune că a început încă din copilărie. Copil fiind, îmi placea să colind la nesfârșit dealurile din jurul localității în care am crescut uitând de foame sau de faptul că este nevoie să mă întorc acasă.

După ce aproape 10 ani am practicat că și hobby atât clasele de aerobic cât și cele de TaeBo, acum 5 ani într-o zi de 5 ianuarie am hotărât să îmi duc acest hobby la un alt nivel. În acel moment specializarea mea era de inginer diplomat și asistent de farmacie, ultima o transformasem în profesie. Astfel, câteva luni mai tărziu, după multe drumuri la cursurile de instruire organizate în Timișoara și după un examen susținut la București obțineam calificarea de instructor aerobic-fitness.

În 2010, când în viață mea au avut loc câteva evenimente mai puțin fericite am început să caut răspunsuri la întrebări de genul:

– Ce este necesar să facem pentru a rămâne cât mai mult timp sănătoși? Cum ne putem păstra starea de homeostazie?
– Cum putem să ne vindecăm, în cazul în care în corpul nostru a apărut o disfuncție, o boala și asta fară a înghiți cu pumnul medicamente?
– Cum putem să ne păstram vitalitatea, bunăstarea și de ce nu chiar și tinerețea?

În căutările mele am descoperit pe rând tot mai multe metode alternative. Am participat la ateliere, cursuri și tabere. Au fost ore de implicare și prezență activă, de întrebări și răspunsuri. Am învățat în toate momentele acelea că prin mișcare, prin respirație conștienta, prin stare de prezentă, prin dans ne putem conduce corpul spre expresia propriei noastre ființe. Am învățat că acest corp pe care l-am primit în dar este un ecograf care ne arata întotdeauna cu mare precizie starea sufletului nostru, că el exprimă doar sentimentele noastre neexprimate. M-am întrebat ce pot face eu ca să-mi fie mai bine? Și cum pot eu să contribui la binele celor din jurul meu?

Știam că mișcarea înseamnă sănătate, vitalitate, flexibilitate. Mișcarea vindeca ruptura dintre corp și minte, dintre minte și spirit, dintre inima și suflet. Mi-am spus că exista cu siguranță ceva ce eu încă nu am descoperit, un fel de „altceva”, o mișcare ca forma de vindecare, o mișcare cu ajutorul căreia să pot transforma în energie vitală toată inerția care pune stăpânire pe noi. Un „altceva” pe care pot să îl descopăr, să îl învăț, să îl aprofundez, să îl experimentez, să îl cunosc și să pot să îl împărtășesc. Atunci am început să caut și după câteva rătăciri prin încâlceală de pe internet am găsit ceva ce mi-a tras atenția, acel ceva era pagina de internet a Asociației Aviva Gymnastics. Am avut în acea clipa un moment de „AHA” – asta este!

Astfel în 24 septembrie 2016 fac cunoștință cu Metoda Aviva sub îndrumarea Andreei Nagy. În martie 2019 încep cursul de formare de traineri și în septembrie, același an, obțin calificarea de trainer autorizat în Metoda Aviva. Am înțeles în toți acești ani, în care am exersat, că gimnastica Aviva alături de practicarea unor metode de respirație, alături de un stil de viață sănătos și de eliberarea emoțională poate reprezenta o metodă naturală, prin care organismul își folosește propriile resurse și forțe pentru a se autovindeca.

Am simțit că:
– Mișcarea înseamnă Viață!
– Mișcarea înseamnă schimbare!
– Viață înseamnă schimbare!

Punând realitatea în mișcare așa cum este ea în fiecare, Acum putem simți Viață. Pentru mine, în acest acum, Metoda Aviva este unul din modurile prin care pot să îmi păstrez sănătatea și integritatea fizica, echilibrul emoțional, homeostazia și chiar mai mult pot să îi ajut pe cei din jurul meu să facă la fel. Îmi doresc pentru fiecare femeie să poată să simtă femeia din interior și știu că Metoda Aviva poate trezi acea femeie (am simțit aceasta pe propria mea piele).
Mișcarea este cheia activării energiei, energiei schimbării, energiei vindecării.

„Dacă totul circulă nu există durere / dacă există durere, atunci nimic nu circula.” proverb chinezesc