Traineri aviva

Csendőr Zsuzsánna

Zsuzsa
TRAINER AVIVA
Odorheiu Secuiesc
0740 169 006

Sunt Csendőr Zsuzsánna. M-am născut în Odorheiu Secuiesc și trăiesc aici cu familia. Sunt mama a patru copii: avem trei băieți de treaba și o fetiță minunată.

În ceea ce privește calificarea, sunt chimist, și ecologist. Cariera am început la Agenția pentru Protecția Mediului din județul Harghita, urmând să lucrez unsprezece ani la Primăria din Odorheiu Secuiesc, în calitate de consultant de mediu. Admir și respect profund frumusețea naturii care ne înconjoară, și legile ei, care funcționează perfect. Mă fascinează flora și fauna. Dacă am posibilitatea lucrez în grădină, prin îngrijirea plantelor mă relaxez și îmi încarc bateriile.

Încă de la o vârstă fragedă am fost o fetiță mereu în mișcare. Am practicat mai multe sporturi (gimnastică la sol, tenisul, înotul, călăritul, schiul, arte marțiale și Tai Chi).

Cu Metoda AVIVA m-am întâlnit în anul 2013. Am văzut în ea o oportunitate excelentă de a-mi păstra sănătatea și de a-mi consolida feminitatea. De mult am căutat acea forma de exercițiu, care să-mi satisfacă nevoile de mișcare, să fie ritmat și dansant, potrivit exact pentru femei. M-am îndrăgostit repede de mișcarea AVIVA! Pe lângă faptul că și pe propriul corp am observat efectele pozitive, m-a surprins eficacitatea gimnasticii. Am simțit o motivație interna puternica să învăț  în mod profesional și să familiarizez cât mai multe femei cu această oportunitate minunată.

Personal am avut o mulțime de probleme ginecologice. Începând cu vârstă adolescenței am fost nevoită să mă prezint la controale medicale nenumărate, dar și după tratamente medicamentoase și intervenții chirurgicale reveneau în permanență stările cronice. Punctul de cotitura în viață mea a fost când am ajuns la concluzia, că este necesară schimbarea stilului de viață. Trebuia să întreprind masuri pentru mine, și am început să încerc metode alternative – deoarece până când persista în organism condițiile declanșatoare a unui simptom, procesul de vindecare nu poate fi eficient. Cea mai mare schimbare a avut loc atunci, când am trecut la o dieta vegetariana, acum cincisprezece ani. De atunci nu am mai avut nici o problema ginecologica, ceea ce m-a uimit chiar și pe mine.

De atunci încerc să-mi extind în continuare cunoștințele și experiențele mele legate de o viață și nutriție sănătoasă. Metoda AVIVA m-a atras și pentru că este un sistem extrem de complex. Nu se compune doar din efectuarea seriilor de mișcări, ci se extinde de la postura corectă a corpului, prin respirație eficientă, și dietă, până la modelarea gândirii.

Aș dori să încurajez fiecare femeie să îndrăznească să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate și propriile boli și să aibă curajul să-și ia în mâini modelarea vieții. Pentru acest lucru, cel mai mare și cel mai greu pas este curajul de a îndrăzni, de a gândi altfel despre noi înșine și despre relațiile noastre, despre lumea care ne inconjorara.

În Metoda AVIVA văd o oportunitate minunată de a însuși mult mai bine conexiunile fizicului cu psihicul, ciclurile vieții, de a învață să rezonăm în acord cu aceste fluctuații interne. În același timp oferă și acel cadru și suport la nivel fizic și hormonal cu ajutorul căruia putem să pornim pe acest drum frumos de autocunoaștere, de împlinire a feminității, a umanității, să retrăim sentimentul: E BINE SĂ FII FEMEIE!

Pentru cursurile AVIVA, orele de exersare și însușirea altor elemente din Metoda în Odorheiu Secuiesc și împrejurimi, vă rog să mă căutați pentru a stabili o întălnire prealabila, pe datele de contact prezentate mai sus.